Felicitari pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viata voastra in doi!

Ne bucuram ca v-ati gandit la noi, pentru ziua mult visata! Mai jos va prezentam serviciile pe care noi le putem realiza pentru voi.

Daca va place ce iese din mainile noastre, nu ezitati sa va rezervati data! Vom face lucruri frumoase impreuna ♥



Buchetul miresei

Buchetul miresei este de cele mai multe ori piese de rezistenta, care completeaza imaginea perfecta, din cea mai importanta zi. Indiferent ca ti-l doresti voluminos si rebel dupa ultimele tendinte, sau finisat perfect pana la ultima floare, noi te vom ajuta sa ai buchetul mult visat. Vom lua in considerare toate dorintele tale, visele din copilarie, folderul plin de poze de pe desktop, sfaturile mamei si ale domnisoarelor de onoare 🙂


Lumanarile de cununie

Potrivit traditiei, nasii sunt cei care cumpara lumanarile de cununie, deoarece ei vor lumina drumul tinerilor casatoriti. Indiferent daca tineti sa respectati sau nu aceasta traditie, un detaliu trebuie neaparat respectat: florile folosite trebuie sa fie in deplina armonie cu rochia si buchetul miresei, fie ca va doriti lumanari din ceara naturala sau din parafina, florile sa cada natural sau aranjamentele sa fie perfect simetrice. 


Aranjamentele florale

Ne-am propus sa desfiintam ideea potrivit careia nimeni nu da o atentie deosebita florilor de la nunta! Noi vom lua in considerare elementele de decor si vom crea aranjamentele florale in deplina armonie.Ne vom axa pe frumusetea care sta in simplitate pentru a scoate in evidenta florile. Mai mult de atat, pentru a nu face risipa, vom lucra atent, ca dupa eveniment, florile sa poata fi luate acasa de catre invitati, pentru a le face casa mai parfumata.


Coltul foto

La un eveniment, coltul foto reprezinta unul dintre locurile cele mai cautate, caci acolo se construiesc amintirile din seara de neuitat. Indiferent ca va doriti un colt foto cat mai natural si nefinisat, amplasat in mijlocul naturii sau mai degraba unul romantic, cu accente vintage, noi va putem construi un loc special care sa va reprezinte si care sa contureze frumos amintirile memorate in fotografii.


Invitatiile si papetaria asortata

Pentru noi invitatiile de nunta nu sunt doar simple cartoane lipsite de importanta! Sunt confirmarea unei povesti de dragoste cu final fericit. Daca ai tot cautat pe internet idei de invitatii sau vrei un model mai deosebit, noi iti putem crea invitatia mult dorita! Vom cauta elementele potrivite si o vom realiza de la 0.
Pentru noi personalizarea unei invitatii nu inseamna doar modificarea textului, ci amprenta pe care povestea voastra o va pune asupra ei!

Ca sa continuam armonia decorului floral, toata partea de papetarie va fi asortata. Vom folosi pe cat posibil aceleasi flori si elemente, intr-o paleta cromatica identica.


Marturiile

Marturiile de nunta sunt mici suveniruri care se ofera celor care au participat la acest eveniment, in semn de multumire.
Ele au evoluat de la clasicele bomboane, la ghivece cu flori sau mini-aranjamente florale.

Indiferent care vor fi preferintele voastre si bugetul alocat pentru ele, vom gasi cea mai ingenioasa metoda sa imbinam toate aspectele: amintire de neuitat, pret bun si aspect atragator.


Iti doresti o oferta personalizata?

Hai sa discutam!